Scopul personal
Drumul Neplanificat: De la Medicină la Politehnică
Am cochetat, copil fiind, cu medicina, mi-aș fi dorit să dau la medicină, însă am renunțat după ce m-a speriat nasa mea, studentă pe atunci la medicină, că îți fac colegii glume și te trezești cu vreun deget în geantă. Cu mintea mea de copil, mi s-a părut foarte dubios și am renunțat la idee.
Am decis să urmez Facultatea de Automatică și Calculatoare, cu totul și cu totul întâmplător... De ce? Pentru că la momentul respectiv, la 18 ani, nu aveam foarte clar un scop în viață. În liceul pe care l-am urmat, Colegiul Național Mihai Viteazul din București, am fost atrasă mai mult de partea teoretică, matematică, fizică, deși îmi plăcea foarte mult și să cânt la chitară (nu vă imaginați că eram cine știe ce cântăreață), îmi plăcea să desenez, să scriu...
Decizia "La Întâmplare"
Am pornit să mă înscriu la facultate pe ideea "ce autobuz vine primul, acolo merg să mă înscriu". Aveam varianta de Cibernetică, ASE sau Politehnica.
A venit primul tramvaiul și așa am ajuns să merg spre Politehnica... Odată ajunsă la Politehnica, pe Iuliu Maniu, am spus că mă înscriu la prima facultate din Politehnica pe care o să o întâlnesc... Și gândiți-vă că nu eram singura, eram cu mama. Mama însă m-a lăsat să îmi iau singură deciziile, motivând că nu vrea să îi "scot ochii" ei mai târziu în cazul în care se întâmplă ceva și nu îmi place sau nu mă descurc.
Prima facultate, în vârful dealului, ghici ce, era Facultatea de Automatică și Calculatoare. Am intrat înăuntru să mă înscriu și acolo am constatat că existau la vremea aceea două secții: Automatizări și Calculatoare.
Pentru că nu mai aveam cum să mă hotărăsc ce fac, am spus că dau cu banul. Acolo am simțit puțină panică la mama, pentru că la Calculatoare se ocupaseră deja locurile, erau deja cam 2 pe loc, în timp ce la Automatizări încă nu se ocupaseră locurile.
"Ești sigură" a spus mama. "Da, ce iese, aia trec pe foaie" am răspuns eu.
A ieșit Calculatoare... Mama, cu un grad de prudență mult mai mare decât al meu, a spus: "Măcar vezi două din trei încercări". Așa că am mai dat cu banul de 2 ori și a ieșit Calculatoare...
Am trecut pe foaie, fără ezitare, Calculatoare. Apoi am pornit spre casă și pe drum i-am spus mamei: "Hai să ne grăbim acum, că mai am câteva zile să învăț mai zdravăn la geometrie". "Cum adică?" a spus mama. "Păi eu nu am făcut meditații la geometrie deloc, că la Cibernetică nu aveam nevoie!"
Și cam așa a fost startul meu... De ce? Pentru că nu am știut la acel moment care este scopul meu în viață, ce vreau să fac.
Sensul Vieții vs. Scopul Personal
Dacă sensul vieții răspunde la întrebarea "De ce?", "De ce suntem aici?", "De ce contează?" și așa mai departe, scopul personal vine să răspundă la întrebarea "Ce".
Ține de obiective, ține de acțiune, ce vreau să realizez, ce vreau să fac în viața asta.
Întâmplarea a făcut, sau poate nu întâmplarea, ci destinul, să nu intru la Facultatea de Automatică și Calculatoare, secția de Calculatoare, pentru nici mai mult, nici mai puțin de 5 sutimi... Am mai avut în fața mea 3 copii, deci practic eram a 4-a sub linie...
Am intrat într-un final la Facultatea de Automatică și Calculatoare, secția de Automatizări, pentru că media era foarte mare.
Primii Pași și Descoperirea Vocilor Interioare (1996 - 2016)
Am terminat și facultatea cu brio, după care a sosit momentul adevărului. Și eu ce fac acum? Pe ce drum o apuc? Am realizat că, deși eram proaspătă absolventă, în 1996 opțiunile de angajare pentru tinerii absolvenți nu erau foarte multe. După ce am încercat zadarnic să găsesc un job în domeniu, am început să caut orice job... pentru că aveam nevoie de bani. Tatal meu vitreg decedase când am terminat eu anul 2 de facultate, iar mama, dintr-un singur salariu, nu putea să ne țină și pe mine și pe fratele meu mai mic cu șase ani.
Din nou, lipsa unui scop personal precis, m-a făcut să plutesc în derivă... și după ce am căutat circa trei luni un loc de muncă, am găsit un job de inginer automatist, adică exact ceea ce terminasem eu.
Unii poate ar fi fost fericiți, însă eu simțeam că nu e locul meu acolo, și atunci am realizat că faptul că mi-am ales facultatea cumva în necunoștință de cauză și fără să am un scop precis în minte, mă aducea acum în situația în care să lucrez într-un job care nu îmi aducea bucurie și nu mă făcea să mă simt împlinită.
Așa că după nici un an, am plecat de acolo și am luat-o de la capăt, de jos, într-o multinațională, ca operator calculator (deși eram absolventă de facultate) în compania care avea să devină ca o a doua casă pentru mine, British American Tobacco. Acolo am avut norocul să cunosc oameni care au crezut în mine și în potențialul meu, care au remarcat partea mea rațională, organizatorică, spiritul de echipă, de leader și după un an am promovat pe o altă poziție, cu mai multă responsabilitate și echipă.
Atunci în mintea mea a fost că nu pot să dezamăgesc acești oameni care au crezut în mine și am început să învăț singură o mulțime de lucruri, căpătând într-un timp foarte scurt foarte multe abilități și cunoștințe. Ce nu mi-am pierdut însă niciodată, și o pot spune cu mâna pe inimă, a fost empatia pentru cei din jurul meu și susținerea pentru echipă.
Accidentul, Pictura și Redefinirea (2016 - 2022)
M-am mutat în altă companie, unde am stat cinci ani, am învățat foarte multe lucruri... După primul an de la angajare, soțul meu a suferit un accident și viața noastră a început să se schimbe, puțin câte puțin. Am realizat poate atunci, pentru prima dată, că nu știm niciodată nici când venim, nici când plecăm și tot ce avem este doar clipa, momentul prezent. Am început să nu mai trăiesc gândindu-mă ce o să fac peste 1 săptămână, 1 lună, 1 an, 5 ani, ci doar gândindu-mă ce trebuie să fac astăzi. Ce este cu adevărat important să fac astăzi?
Și cam la 1 an după accidentul soțului, am început să pictez. Iar ceea ce a pornit de la 5 tuburi de vopsea, 2 pânze și 3 pensule, a ajuns astăzi să fie o adevărată chemare. Pot spune că pictura m-a salvat, pentru că în fiecare tablou așterneam o părticică din sufletul meu. Apoi, am început să particip la diferite concursuri internaționale și să văd cu surprindere că lucrarile mele sunt apreciate.
Am ajuns la o altă companie multinațională, tot în IT, tot pe parte de business intelligence și data management... Expunerea a fost foarte mare... Între timp îmi vedeam și de pictură și fără să știu atunci, umpleam un gol, și astfel simțeam că fac ceea ce trebuie, aveam satisfacție și bucurie când pictam. În septembrie 2022 am avut și prima expoziție de pictură, și apoi în martie 2023, am avut a 2-a expoziție (vedeti detalii și pe galeria mea online de artă, https://www.artconnect.ro).
Tragedia și Adevărata Menire (2022 - Prezent)
Iată însă că la 2 ani după ce m-am angajat acolo, nenorocirea s-a abătut asupra mea și a familiei mele. Băiatul meu a murit, la doar 17 ani și 4 luni, brusc...
Am continuat să lucrez după înmormântare, pentru că cred că acesta a fost modul meu de a supraviețui, să mă afund în muncă. Însă, zi după zi, începeam să nu mai găsesc niciun rost în ceea ce făceam, mi se păreau toate atât de inutile, simțeam că scopul meu nu este acesta, dar nici nu puteam să spun care este...
Decizia radicală a venit în martie 2024: îmi dau demisia.
Nu a fost ușor, dar simțeam că nu acela este scopul meu și simțeam cum timpul meu, care acum devenise mult mai prețios decât înainte de moartea băiatului... era efectiv irosit.
Am demisionat, mi-am luat o bine-meritată pauză, și am început să studiez, să îmi pun întrebări, despre viață, despre moarte... și am descoperit astfel care este scopul meu în această viață.
Și pentru că sensul vieții, pentru mine, este acela de a înțelege că nu suntem doar trup și că există ceva mai presus decât ce putem vedea, auzi, atinge sau simți cu simțurile noastre, și pentru că viața m-a trecut până acum prin multe încercări și traume, am stat și m-am întrebat: "Oare ce vrea să îmi arate cu toate acestea? Ce ar trebui să fac eu, care este menirea mea, destinul meu în această viață? Ce pot face în memoria băiatului meu?"
Și astfel a apărut ideea acestui site, în care să împărtășesc celor pregătiți să audă și altceva decât cu ce am fost poate cu toții învățați până acum, din ceea ce am citit, ce am înțeles, cum am procesat eu doliul, cum am trecut și încă trec prin această etapă, ce poți să faci atunci când te simți deznădăjduit, de ce am ajuns în situația asta și ce putem să facem poate fiecare dintre noi astfel încât viața aici să fie macar puțin mai bună.
Apel la Suflet: Găsește-ți Bucuria
Dacă simțiți că ceea ce faceți acum nu vă aduce bucurie, împlinire, satisfacție, dacă simțiți că ați intrat într-o rutină, opriți-vă puțin din alergătura zilnică și încercați să vă uitați puțin în interiorul vostru.
Ce vă aduce bucurie? Ce vă face inima să tresalte?
Iar dacă răspunsul nu se regăsește în ceea ce faceți zi de zi, întrebați-vă:
"Dacă mâine nu ar mai exista, ce aș alege să fac?"
Îndrăzniți să vă urmați visurile, pentru că mintea rațională da, poate vă va ține legați de un anumit job, doar pentru că vă aduce un venit, nu și satisfacție. Însă ieșiți puțin din rațional, încercați să vă găsiți menirea, de ce ați venit aici?
Apoi începeți să vă gândiți cum ar arăta viața voastră dacă v-ați urma menirea, ce pași ar trebui să faceți astfel încât cu fiecare pas să vă apropiați mai mult, tot mai mult de scopul vostru.
